Om?

Prostia vine pe mancate si pe nemancate
Si pe suflate dar si pe nerasuflate
Vine dinadins sau poate doar daca esti atins
De ganduri negre si de durere
Sau poate de la prea multa placere.
De obicei vine cand nu te astepti
Nici macar nu te prinzi ca esti...
Prost.
Prea prost incat nu stii sa ierti
Nici macar nu realizezi
Ce-ai avut si ce-ai pierdut.
E atat de simplu... dar si complicat...

Tu ce te faci cand realizezi ca esti prea prost?

Parere

Asa cum gramofoanele reusesc sa strice aerul de asceza spirituala din camera rotunda fara pereti, cum ecourile nemuririi au invadat propriu-ti teritoriu si chiar si pasiunea ta rafinata pentru masini, cum soarele ca un copil ce se joaca pe-o plaja pustie spargand clepsidra cu nisip colorat, zambeste diabolic asa, probabil, iti este si sufletul invadat de lucruri noi, unele nimicitoare. Probabil celula iti este ticsita cu idei si esti supus la autocritica. Sentinta imi e dezastruoasa daca as avea puterea sa decid. Insa, revin la realitate si iti spun ca este doar o parere. La naiba! Pana si realitatea este ciuruita rau de tot!

O altfel de cugetare

Cand ne despartim atmosfera tinde spre induiosare, totul se transforma in gri. Bucurestiul, in aceasta seara, are un aer mai nesanatos, mai innecacios ca in celelalte dati. Vreo opt grade mai putin si sub pasii nostri s-ar forma un covor de zapada iar deasupra capetelor noastre s-ar auzi corul ingerilor. Totul ar fi transfigurat. Poate ca si mie mi-ar trebui o modificare cu opt grade a temperaturii corpului ca sa imi simt sufletul mai putin ploios.

Dezordine

Cum in prea putine cuvinte nu as putea sa o fac, iar prea multe nu ar putea fi niciodata, am sa-ti astern dinaintea ochilor, un fragment din freamatul inimii mele. Sunt, poate, nedemna de o asemenea bunatate si josnica pentru ca ti-o cer, insa stiu ca-ti sunt recunoscatoare.

Nu asteptam nimic, atunci cand aripile vantului m-au rasturnat in drumul tau, eram obosita si-nsingurata, guraliva la inghesuiala dar tacuta la întuneric. Stiam sa clipesc doar atunci cand fumul de la tigara Imi gadila retina. Delabrata din fire, percepeam fericirea doar superficial si o afisam pentru a nu fi catalogata drept deprimata. In realitate eram posaca si furioasa, defulam doar din aroganta. Apoi, pe drumul pietruit, cu pasii galesi incurcati de un mers vesel, ai aparut tu. Ispititor si pur, ca toamna lui octombrie, mi-ai faramat barierele, indoielile, timpul si solitudinea. Obstinata, mi-am incruntat zambetul si am ramas neclintita. Nu era cinstit, aveam sa-mi pierd intunecimea. Fara rost, as putea sa-ti insir o cavalcada de motive pentru ce a urmat, dar acum stii prea bine tot ce nu reuşesc sa graiesc pana la capat, si nu-mi doresc sa te plictisesc. Acum, cand imi umbli in suflet in voie, cand adorm in bratele tale, cand te privesc plecand si refulez un strigat de chemare, pentru ca simt cum ma dezbin, acum, pot sa-mi intorc privirea catre stele. Pot sa-mi dansez prin viata.

Clipele se sparg de timp asemenea valurilor de stanci, se dizolva si renasc. N-as vrea sa ies din aceasta mare, aceasta apa-nvolburata, chiar cu riscul de a ma ineca. Cum sa nu ma las prada hazardului, cand el mi-a oferit pacea? Pot sa pierd, stiu. De fapt am si pierdut. Iluzia nesfarsirii m-a legat la ochi, poate, dar pot umbla si oarba. Iar acum ca a venit si momentul apocaliptic, plenitudinea lipsei de speranta, am sa prefer sa ma inec decat sa pasesc pe tarm.

 Iti datorez eternitatea, viata fara margini. Caci pe tabla ta de sah, imi ingadui sa fiu si regina si nebun.

 Apoi a venit cutremurul… Dar mai inainte de asta totul era oarecum lin si calm. Stateam pe niste scaune incomode, tu ma priveai cu drag, eu nu aveam timp sa-mi aleg cuvintele. Nu am apucat sa iti spun ca un cutremur e ca o plimbare cu barca prin furtuna, oricat de tare te-ai clatina, daca te tii bine, ai toate sansele sa scapi. Am coborat privirea de cateva ori, oftand din cauza lipsei cuvintelor. Imi doream foarte tare sa te conving de niste treburi, nu mai stiu exact care, sau poate stiu dar prefer sa le pastrez doar pentru mine, cert e ca nu mai stiu de ce imi doream asta. Imi placea, inca-mi place, dar mie imi plac multe lucruri si am tot auzit in ultima vreme ca nu pot sa iau ce vreau si sa las ce pot, desi nici asta nu imi e prea clar de ce nu e permis sau moral, sau corect. Ai privirea inconfundabila a unui om care vrea sa fie. Care vrea sa fie aici, acolo si peste tot, fara teama de a pierde sau a castiga, fara sa consume prezentul cu perspective nematerializate ale unui viitor posibil, in fond, te temi doar de cutremure, iar in privinta asta nici unul dintre noi nu are vreun control.   

Monolog

Ma intrebati cine sunt si ce am facut pana acum. Adica, un fel de " Ce caut eu in viata mea". Pai am sa incep prin a va spune, desi pare cliseic, ca sunt un simplu diletant. Imi place sa cred ca gandesc in profunzime, ca am aspiratii nemarginite catre arta, literatura, amor. Intr-un singur cuvant: teatru. Adica viata in general. Sunt o persoana ireductibila care a ales sa-si traiasca viata pe masura capacitatii reduse. Ce inseamna asta? Adica am renuntat la toate sansele pe care le-am primit de la diferiti oameni in favoarea teatrului. Nu-mi place sa fiu asemenea omului de rand. Acel robotel nefericit setat pe doar pe munca. E posibil sa gresesc acum prin ceea ce spun. Dar, cred ca teatrul reprezinta viata mea. La urma urmei ce inseamna actoria? Este un cumul de sentimente, de trairi, de mai multe vieti. Si daca esti norocos poti trai chiar mai multe in acelasi timp. E clar! Nu intelegeti nimic. Va uitati la mine de parca as fi beat. Aveti impresia ca un om de 45 de ani si-ar permite aroganta de a se prezenta in fata dumneavoastra imbatat de aburii alcoolului? Sau... stati putin... poate ca sunt beat. Dar nu din cauza alcoolului, ci datorita vietii.  Sa nu cumva sa aveti impresia ca ma dau boem. Nu, nu... Nu imi plac condimentele. Poate doar in mancare. Maica-mea stie sa pregateasca o mancare de ajunge sa se joace cu papilele gustative. Suntem niste oameni atat de simpli... De cand m-am nascut imi povestea maica-mea ca am fost un copil foarte ravratit, unu care oracaia, caruia nu prea ii convenea ca nu poate face lucruri de unul singur. Ei bine, dar si cand am mai crescut si am inceput sa fiu pe picioarele mele, la propriu vorbind, si am descoperit oamenii si natura... Cand am vazut ce minunat este peisajul ce ma inconjoara. Vai de capul meu minunat! Sa stiti ca eu sunt un om care se bucura ca s-a nascut, un om care crede in iubire desi nu prea am avut parte de ea pana acum. Am avut iubiri platonice cu cearsafuri innodate, perne cazute pe podea, corpuri salbatice si impleticite, buze fierbinti. Dar, cred ca nu este cazul sa dezbatem acest subiect. Vad ca va uitati mirati la mine si unii dintre voi aveti si gurile cascate. Haideti mai, oameni buni, si voi ati trecut prin asta... Recunoasteti ca si voi v-ati pierdut capul dupa femei! Femeia reprezinta arta. Cum sa nu va intereseze frumosul? A... ma scuzati... nu vreau sa deranjez pe nimeni. Stiu ca unii dintre voi... Da... si barbatul reprezinta... puterea! Logic ca va atrage si puterea. Pe mine mai mult frumosul... Inteleg foarte bine natura omului. Nu am venit aici sa intru in polemici cu dumneavoastra. Sa revenim, am fost si instructor auto si sofer si frizer... Apropo, dumneavoastra cel din fata mea, fara sa va deranjeze vorbele mele, dar cred ca ati avea nevoie de o noua freza. Daca nu aveti disponibilitate astazi, ma puteti contacta oricand. Am primit laude. Mi se spune ca si in acest domeniu sunt talentat. Am colindat aceasta tara, chiar si toata Europa. Stiu vreo 4 limbi straine.  Daca stau bine si ma gandesc chiar 5. Am incercat sa-mi fac un rost in viata. Dar uite ca imprejurarile m-au adus tot aici, in tarisoara mea, unde am un apartament modest, prieteni remarcabili in diferite domenii dar si simpli si chiar un mentor spiritual. Si din cand in cand cate-o dama incantatoare care imi invaluie lenjeria de pat cu parfumul ei. Sa nu cumva sa credeti ca sunt vreun obsedat! Doamne fereste asa ceva! Poate aveti impresia ca sunt vreun prost, un cretin care are un mentor. Ei bine, eu nu consider asa. Cred ca am mare nevoie de asta. Este un om cu puteri magice asupra sufletului meu, care ma ajuta sa iau decizii atunci cand este vorba despre meseria mea, un om cu care ma simt in largul meu. E adevarat ca uneori ma mai si inhiba si cateodata mi-e teama sa nu zic vreo traznaie si care nu cumva sa il supar. Desi am 45 de ani nu prea ma incadrez in standardele maturitatii. Tot aud ca la o anumita varsta trebuie sa te comporti intr-un anume fel. Dar eu nu am un fel anume. Imi place sa rad, sa chicotesc, sa fac glume, mai spun si lucruri fara sa-mi dau seama... dar sa stiti ca sunt un om corect! Nu am probleme cu legea si imi place sa-mi platesc facturile la timp. Chiar si daca imprumut vreun ban de la cineva ii inapoiez la termen. Apropo, nu aveti cumva sa ma imprumutati cu 100 de lei pana saptamana viitoare? Ar trebui sa ies cu o fata care a venit din Italia tocmai pentru mine. Daca ati vedea-o v-ati indragosti pe loc. E frumoasa ca un inger. Are ochii albastri spre gri, parul blond si pielea translucida. E adevarat  ca e putin mai inalta decat mine dar iti faci treaba cu ea. Adica poate fi o sotie ideala. Stie sa faca de toate, sa gateasca, sa spuna glume, sa aiba grija de mine. Chiar asa... daca ma poate tine pe mine in frau e clar ca poate avea grija si de niste copii, nu?Adica, ma gandes ca la un moment dat as putea sa-mi fac o familie.... Ce spuneati? Ca aveti sa-mi dati 100 lei? Stati linistiti ca nu vreau... vroiam doar sa vad daca mai exista un pic de umanitate. Nu ma supar. Eu trec mai departe. Acum sunt paznic la o librarie. E frumos jobul asta. Radeti? Vi se pare ciudat cum cineva poate angaja pe un om cu o inaltime atat de mica sa apere o librarie? Ei... pai asta e. Ca nu stiti despre mine ca sunt foarte puternic. O data m-am batut cu 5 barbati in acelasi timp. Pe toti i-am doborat la pamant. Buturuga mica rastoarna carul mare. Ei bine, si acolo la librarie mai mult stau... citesc. Ce marfa e sa citesti carti. Gratis... Am descoperit cat de mult ma poate influenta o carte. Deseori ma imaginez ca fiind personajul principal din cartea respectiva. Ma si vad print, hot, erou... A... si acolo la librarie vin foarte multe fete frumoase. Acum ca e iarna si este frig, pe cele pe care le vad colindand ca nebunele pe strazi le invit in librarie sa-si incalzeasca sufletul citind o carte. Daca ma impresioneaza fata si mai mult fac un efort si ii cumpar si un ceai. In concluzie am parte de tot ce e mai frumos in viata asta. In casa am micul meu univers iar cand pasesc spre oras incepe lumea povestilor. Cred ca am vorbit cam mult despre mine. Acum, va rog sa imi spuneti cate ceva si despre voi. Imi place mult sa stau la povesti. Ma uit la voi si imi pareti tare simpatici. Ma duc sa cumpar un vin? Aaaaaa! Nu e nevoie sa-mi dati bani! Va fac eu cinste. Vaaaaai! Ce prost sunt! Iertati-ma dar trebuie sa fug! Am uitat ca trebuie sa-mi iau italianca de la aeroport.

Poate?

da, recunosc, mi-ai lipsit si ziua trecuta
iar acum mai mult ca ieri
si da, poate, gresesc
poate nu e bine sa admiti anumite lucruri
poate nu e bine sa dorm singura
poate nu e bine sa dorm in general
ba nu
nu asta e
solitudinea nu are nicio treaba aici
nu e bine sa dorm fara tine
asta e...
dar si fluturii se ascund de ploaie

te iubesc asa de mult...

toate misterele raman intemnitate intre coperte si nu e nimic vanitos sau las in asta.

fiecare frunza isi are toamna ei.

Ordine

  Dupa ce fluturele pestrit a luat decizia de a ma parasi si de a-si face un rost in lume, m-ai invaluit cu totii fluturii tai care mai de care, colorati, gri, negri, bolnavi, nervosi, sumbri, eleganti, veseli, nebuni. Enumerarea ar putea continua dar as putea deveni plictisitoare. Gandeste-te doar in cate feluri ar putea fi un fluture. Ei bine, toate aceste zburatoare sunt in universul meu. Mi le-ai daruit fara sa iti dai seama. Dupa ce ai plecat nu am reusit sa stabilesc nici un fel de contact cu ei. Nu ne putem intelege din cauza faptului ca sunt numerosi iar eu nu mai pot fi in atatea feluri ca in anii precedenti ca sa ii pot intelege. Cand unul doarme, altul zboara prin toata casa si face galagie cu aripile lui, altul e nervos si irascibil, altul face pe nebunul, unul care cred ca este mai matur incearca sa ii potoleasca pe ceilalti si sa dea dovada de perspicacitate. A inteles faptul ca in curand o sa trebuiasca sa isi gaseasca un alt mediu, altfel am sa ii omor pe toti. Profita de faptul ca inca nu am curaj si face pe desteptul. Spera ca macar pe el sa il pastrez. Dar nu, nu am sa fac asta. Am obosit si nu imi mai pot pastra conditia de visatoare. Acest fluture matur, Albertino, a decoperit un cuvant pe care il  foloseste in toate contextele. Il repeta zilnic pentru a si-l fixa in minte. Imi spune ca atunci cand il pronunta simte cum pe aripi i se asterne praf de zane, cum trupul ii este invaluit de razele caldute ale soarelui. Ma dispera cu acest cuvant, iubire, mai ales ca eu cunosc realitatea. Nu aduce nimic bun aceasta stare. Imi vine sa ma inchid intr-o camera si sa urlu ca un animal salbatic. Dar nici macar asta nu-mi pot permite pentru ca unul dintre ei tot va reusi sa se fofileasca in respectiva incapere. Iar caracterele lor atat de complexe ma fac sa devin invizibila sufleteste chiar pe teritoriul meu.

- Uite, ii spun uitandu-ma pe geamul de la camera mea, ce priveliste minuntata, ce decor atragator se afla in apartamentul de vis-a-vis!
Un " hmmm" plin de indoieli imi raspunse Albertino.
- Puteti merge acolo, o sa fiti primiti cu multa iubire. Asa cum iti place tie!
- De ce spui asta? Cu siguranta nu le voi intelege cultura! Tu nu vezi ca sunt chinezi?
- Asa. Si?
- Eu nu studiez aceasta cultura! Eu studiez alte civilizatii acum, mai exact pe cele europene!
- Credeam ca o studiezi pe cea romaneasca!
- Da, e foarte interesanta cultura nemtilor!
Am inteles ca discutia noastra nu are nici o logica, ca trebuie sa renunt si sa ma indrept catre o alta convingere, o alta metoda de a scapa de aceste insecte. Dar nu... mai trebuie sa incerc. Nu ma pot da batuta.
- Welche Sprachen sprichst du? ii spun incercand sa il impresionez si sa ii castig increderea.
- In acest moment vorbesc doar romana si franceza, deci nu inteleg ceea ce-mi spui.
Grozav de nervoasa strang din dinti si incerc sa ma abtin. Simt nevoia sa il prind, sa ii rup aripile si sa ii infig un ac in trupul firav iar apoi sa il arunc intr-o cutiuta intr-un sertar. Dar nu, nu am sa ma pretez la asa ceva. Trebuie, macar o data, sa dau dovada de stoicism.
- Buuuun!!! Daca cel cu care ati venit la mine a plecat, de ce nu v-ati dus cu el? Nu e de la sine inteles ca nu pot convietui cu voi?
- Nu, tu te intelegi cu noi doar ca nu iti dai seama. De ce crezi ca treci usor de la o stare la alta?
- Pai nu vreau sa trec cu usurinta prin viata, prin momente! Din punctul meu de vedere nu ma ajutati si doar ma transformati intr-o nebuna fara limite!
- Gresesti... din nou gandesti superficial. Sa nu crezi ca noi, fluturii toti cei care suntem in acest mediu, ne intelegem minunat. Zilnic avem razboaie doar ca tu nu ai cum sa ne vezi, simti si din cauza asta esti atat de debusolata. In acest moment pe umerii iti stau doi fluturi: melancolia si tristetea. Sunt prea usori ca sa le simi greutatea, tu doar traiesti prin ei. Intelegi acum de ce suntem atat de multi? De ce nu poti scapa de noi?
- Cum vine asta? Nu cred ca inteleg...
- Fiecare om vine pe lume cu niste fluturi, apoi ei se imultesc. Ca asa e in viata!
- Eu am fost ferm convinsa ca voi ati fost adusi in casa mea, ca ati fost parasiti.
- Nu, fiecare traire, fiecare sentiment chiar si actiune a ta exista doar pentru ca noi te putem influenta, noi iti suntem subconstientul.

  Imi dau seama ca intre mine si acest fluture se creeaza o punte spre sinceritate. Cu cat vorbesc mai mult cu el realizez ca este la fel de debusolat ca si mine. Analizand ceea ce mi-a spus imi dau seama ca si el este stapanit de unul sau mai multi fluturi. Incepe sa imi fie din ce in ce mai greu de inteles si asta ma sperie. Cum vine asta? Intr-un fel sau altul in mine salasluiesc insecte??! Incep sa imi pun din nou intrebari existentiale si nu mai vreau sa trec prin starile alea. Acele sentimente care apasa greu pe sufletul meu.
  Ma sperii si fug catre bucatarie. Deschid frigiderul, scot o sticla de vin. Imi torn in pahar si ma uit captivata la el. Culoarea vinului si forma paharului mi se par perfecte. Se imbina intr-un mod complet. Am impresia ca acel vin se poate sorbi doar din acel pahar. Forma paharului ma duce cu gandul la trupul unei femei. Iar aroma vinului si taria, pana si culoarea... la barbat. Atunci realizez ca femeia nu se poate simti implinita fara partea masculina si nici invers. Iau o gura din acel vin. E puternic aromat, il las sa se joace un pic cu limba mea apoi ma inteapa si treptat simt cum incepe sa-mi amorteasca limba. Il las sa se scurga pe gat ca mai apoi sa ajunga in stomac. E ca un orgasm. Imi tine atentia concentrata pe un subiect. Asta nu poate decat sa ma bucure. Repet actiunea. Mi se pare si mai interesant. Trupul nu mi-l mai simt incordat. Parca mi se relaxeaza toti muschii.
  Incredibil! Pe buza paharului isi cauta nelinistit locul un alt fluture. Chiar ma si gandeam cand o sa-mi fie deranjata linistea interioara pe care o castigasem pret de cateva momente. Ma uit mai atenta la el. Doamne, cat de mult semana cu fluturele meu pestrit si permanent atins de aburii alcoolului, acel fluture inconstient care m-a parasit cu mult timp in urma. Dar nu este el. L-as fi recunoscut din prima.
- Vrei din nou sa te pierzi? a reusit sa imi spuna fluturele printre onomatopee.
- Poftim? M-am mai pierdut candva?
- Nu te face ca nu intelegi. Tot timpul ti-a placut sa faci pe nestiutoarea, cateodata pe victima, alteori ai inclinat sa spui minciuni, ba ai dus sinceritatea la extrem. Vrei sa-ti mai spun?
- Da... ii raspund cu o anumita retinere in glas.
- In fiecare relatie pe care ai avut-o ai fost greu de inteles. Te-ai lasat tot timpul absorbita de acei bureti. Te-ai alintat si ti-ai dorit sa iei viata in piept. Ai fost mereu in contradictie. Ce ai invatat din toate relatiile pe care le-ai avut? Te-ai lasat pacalit de fluturele tau pestrit pe care l-ai adorat, pe care l-ai ridicat pe un piedestal si l-ai pomenit in toate scrieriile tale. Nu ti-ai dat seama ca era doar o himera, ca este produsul imaginatiei bolnave din acele perioade nefaste din viata ta. Momente daunatoare pe care singura ti le-ai creat pentru ca din asta iti hraneai sufletul.

Ma uit complet debusolata la el. Nu imi dau seama daca spune adevarul sau pur si simplu este beat. Nu inteleg pe ce drum vrea sa ma aduca. Daca vrea sa ma ajute sau sa ma bulverseze mai mult. Papilele gustative imi cer inca un stop de vin insa nu vreau sa intrerup acest dialog. Trebuie sa imi dau seama ce vrea sa imi transmita.

- Mai pe scurt vrei sa-mi spui ca am trait intr-o realitate paralela?
- Esti puerila. Renunta la intrebarile astea si traieste-ti viata. Ti-a dat si ti-a luat. Nu mai are rost sa te mai minti. Nici macar nu apreciezi ceea ce esti in momentul de fata. Tot timpul ti-a fost foame de dragoste. Nu te mai ascunde de ceea ce esti, de oameni, de locuri.
- Iarta-mi curiozitatea, dar tu cine esti?
- Esti simpatica acum. Esti sigura ca nu stii cine sunt sau din nou astepti confirmari verbale? imi raspunde sfidator.

Raman fara cuvinte. Pur si simplu nu stiu ce sa ii raspund. Mi-e teama sa nu par lipsita de logica.

- E interesant cum faci din nou aceleasi greseli. Nu ai curaj sa-mi spui ce gandesti, stai pe ganduri si astepti sa imi dai un raspuns bine punctat, sa pari inteligenta. Nu vreau asta de la tine. Vreau sa fii asa cum esti. El asta vroia. Dar tu ai vrut sa demonstezi ca stii sa canti la tobe desi nu ai luat lectii in viata ta. In graba ai rupt baghetele si toate celelalte componente. Pentru ca ai plusat si nu ti-ai acceptat nestiinta.

- El, demonstratii, greseli, curaj, ganduri, inteligenta, singuratate, recunoastere, acceptare? Ce concluzie sa trag?
- Cuvintele pe care le-ai enumerat definesc adevarul. Asta sunt eu. Nu am un alt nume pentru ca nu imi plac pseudonimele. M-ai indepartat ani la rand. Nu crezi ca a venit vremea sa ma accepti, sa iti recunosti conditia? Nu crezi ca ar trebui sa te gandesti ca nu trebuie sa elimini toti fluturii, ci doar pe unii dintre noi?

 Ma uit cu ochii bulbucati la el pana imi sunt invaluiti de lacrimile sarate. Lacrimi care mi se scurg siroaie pe obraji. Cine sunt eu? Cine am fost pana acum? In ce minciuna am trait? Peste ce adevar am trecut sau evitat cu stupoare? Despre ce am scris pana acum, pe cine am venerat? Atatea intrebari retorice... La naiba!

- Pastreaza-ti Puritatea. Nu o pierde si pe ea. Nu te lasa dominata de Compromis. Melancolia iti face bine, te reprezinta, la fel si Intuitia.  Ai puterea de a accepta lucrurile exact asa cum sunt ele. Invata din ele.

Acum imi dau seama ca acele cuvinte spuse de Adevar sunt sentimentele mele. Toti acei fluturi sunt viata mea. Dar de ce Iubirea are un nume? De cine se ascunde?

Deodata ma trezeste Emotia. O simt in tot corpul, ii simt aripile si trupul greu. Un fluture cu o apasare de nedescris. Imi sterg ochii de lacrimi si ma duc din nou in camera in care se afla Albertino. Ma proptesc de usa dormitorului si raman parca blocata cu privirea inspre el. E atat de frumos, atat de colorat, atat de firav, atat de... incalzeste toata incaperea. Sta atarnat de perdea, cu ochii tristi si plini de lacrimi.


- Ce faci? atat am fost in stare sa il intreb. Am crezut de cuviinta ca asta poate fi inceputul unei conversatii fructuoase.
- ...( fara cuvinte)
- Ti-e frig?
- ...
- Ma iubesti?
- ...

    Dupa ce ii adresez intrebarea asta imi dau seama ca am facut, din nou, o mare greseala. Cum pot fi atat de impertinenta? Normal ca ma iubeste, doar este in continuare in camera mea. Sau cel putin ii pasa. Ar trebui sa ne bucuram impreuna de autonomie. Din cauza mea trece prin starile astea, e debusolat si nu stie ce sa faca. Sta atarnat si se uita in camera din blocul de vis-a-vis. E clar ca sta pe ganduri daca sa dispara sau nu din viata mea. Cu siguranta isi doreste independenta totala.

- Stii... ma gandeam daca nu cumva ai vrea... sau nu, mai bine am putea...(incerc sa imi gasesc cuvintele si sa capat coerenta).
- Nu. Nu te mai chinui sa imi dai explicatii. Nu incerca sa te scuzi sau sa imi faci pe plac. Am nevoie doar de adevarul din tine.
- Daca tot iti doresti Sinceritatea spune-mi de ce mi te-ai prezentat inca de la inceput ca fiind Albertino.
- Tu insasi ai facut asta pe tot parcursul acestor ani, m-ai bulversat cu toata Incertitudinea ta, cu Minciuna, cu Nepasarea, cu Nesiguranta, cu Neincrederea, cu Invinuirea, cu Absenta. Tu ai adus acesti fluturi in casa. Nu ti-ai dat seama ca i-ai instigat sa rupa relatia dintre noi? Ba mai mult, i-ai incurajat sa se imulteasca. Din cauza asta te-am pierdut... Nu stiu cum sa fac sa te regasesc.  Nici nu mai stiu cine sunt cu adevarat. Sunt prea slabit. Lasa-ma sa incerc sa ma refac. Nu incerca sa ma ajuti pentru ca nu ai cum in acest moment. Tu doar da-i timp Increderii.

  Si-a inchis ochii si si-a strans aripile. Inca sta atarnat pe perdeaua din camera mea.  Inca ii simt prezenta. Ma pun in pat si inchid si eu ochii. Deodata ma cuprinde o liniste deplina. Simt cum ma cufund in neant.


Unii dintre fluturi au disparut...