Haos si flori...

Constati cu mare dezamagire ca ai uitat de multe lucruri, de paricularitati din viata ta, din tine... nu vrei sa te gandesti ca le-ai pierdut. Oricum te doare... Ai trecut la un alt nivel, uitandu-le complet pe celelalte... constructiile la care ai muncit din greu, ai uitat chiar si de prima caramida pe care ai pus-o si de care te-ai bucurat ca un copil ca ai reusit sa o procuri... cu atat greutate... si lupta interioara... Ai uitat de flori... s-au cam ofilit... Le-ai pune apa, poate isi revin. O sa incerci... trebuie sa incerci orice. Nu vrei sa se ofileasca si sa le pui in carti la presat, langa celalalte. Esti constienta ca flori ca ale tale putini au si nu sunt multi cei care isi dau seama de valoarea lor... Le-ai primit din toata inima, asa vrei sa crezi, si tu nu ai stiut sa ai grija de ele... Ti-e rusine, teama, esti suparata pe tine... Vrei sa multumesti pe toti si de fapt nu reusesti nimic... cu putin nu se multumeste nimeni... Toti sunt cei pe care ii iubesti... da, si despre TINE e vorba... Te ofilesti, iubirea mea... ne ratacim. Parca nu ne mai intelegem... Eu de fapt te inteleg. Te cred. Te iubesc. Te vreau. Vreau sa cred ca esti numai al meu... Tu te pierzi in mine... Tu te ratacesti in ochii mei, in privirea mea... ma simt ca o straina cateodata. Nu stiu de unde sa te iau, cum sa te readuc in lumea mea. E haotica, stiu... Dar e frumoasa... e plina de iubire, puritate... Poate tie nu-ti face bine lumea asta mea... te simti stingher, nu? Poate ar fi bine sa iti dau drumul, sa zbori mai departe... sa-ti gasesti acea lume altundeva, poate acolo iti va fi mai bine... Nu vreau sa fiu egoista, nu vreau sa ranesc si nici sa pun stapanire pe viata ta... Desi, daca stau bine si ma gandesc si tu esti egoist... Imi furi din toate cate putin... fara sa vrei, fara sa-ti dai seama..