Ideal, absolut, desavarsire, infinit...

Ideal, absolut, desavarsire, infinit...

luni, 26 aprilie 2010

Scutul uman

Scoti tigarea din pachet, o aprinzi, tragi insetat din ea, fumul iti patrunde in plamani. Te ametesti. Te cuprinde starea de extaz si iti doresti sa tragi mai mult, si mai mult. Ridici ochii din pamant si vezi, dupa colt, o silueta, bine conturata, atragatoare, cu ochii patrunzatori, hipnotizanti. Sa intrii in vorba cu acea silueta? Te atrage prea mult parca nu te poti abtine. Si ce sa-i spui? E prima data cand o intalnesti. Trece pe langa tine si ametesti iar, datorita parfumului ei. Iti patrunde din cap pana in picioare, prin fiecare firicel de par, iti intra prin toti porii. Atractia e mult prea mare. Ai nevoie de un impuls. Nu poti si totusi vrei atat de tare... cu toata fiinta ta. Esti neputincios, cu toate ca in interior esti foarte puternic, nimic nu te poate darama, te afli pe muntele plin de floricele si iarba verde, iar jos te asteapta pajistea.Ti-ai da drumul de pe munte, te-ai rostogoli, ai cadea in iarba verde, visator,dar nu poti. Nu ai atata curaj... De ce? Poate ca mai ai multe de invatat. Tresari dintr-o data. Simti cum te frige mucul de tigara. Il arunci pe jos, il calci, te gandesti daca sa-l iei sau nu si sa-l arunci la cos, insa nu o faci pentru ca esti mult prea ~imbatat~ . Te trezesti singur. Silueta nu mai e, nici macar umbra ei, a ramas doar parfumul in urma ei. Te gandesti: Oare am fost slab? Neputincios? E mai bine asa ca nu am intervenit? Mereu vom avea astfel de incertitudini...