Chipul din oglindă

Încă mai sper să îmi vezi chipul în oglinda retrovizoare,

iar eu promit să-ți păstrez imaginea a ceea ce tu

nu ai știut că mai poți să fii.

Poate că drumul te va duce departe,

dar între liniile lui albe, între semnele de circulație

și zgomotul motoarelor,

eu voi fi acolo, tăcută, ascunsă,

ca o umbră care nu se lasă în urmă.

Știu că vei privi înainte, cu mâinile încleștate pe volan,

dar într-o clipă de slăbiciune

o să ridici ochii spre oglindă.

Și atunci, pentru o secundă,

o să mă vezi din nou.

Nu ca pe cine am fost,

ci ca pe cine am fi putut să fim.

Și vei clipi…

iar eu voi rămâne acolo, între drum și oglindă,

între uitare și amintire…

Am să mai scriu

Am scris despre tine și probabil am să mai scriu,

fiindcă unele povești nu se închid niciodată.

Se ascund în colțuri de fraze,

în rânduri neterminate,

în amintiri care revin mereu,

chiar și atunci când nu le mai cheamă nimeni.

Scriu nu pentru tine,

ci pentru mine.

Pentru liniștea care vine

după ce aștern totul în cuvinte.

Și chiar dacă timpul se scurge

și tu devii doar o umbră,

rămâne acolo ceva ce n-am știut să uit.

Poate nici nu vreau.

Poate scrisul meu e singurul fel

în care pot să te las să pleci

și totuși să te păstrez.

Om?

Prostia vine pe mancate si pe nemancate
Si pe suflate dar si pe nerasuflate
Vine dinadins sau poate doar daca esti atins
De ganduri negre si de durere
Sau poate de la prea multa placere.
De obicei vine cand nu te astepti
Nici macar nu te prinzi ca esti...
Prost.
Prea prost incat nu stii sa ierti
Nici macar nu realizezi
Ce-ai avut si ce-ai pierdut.
E atat de simplu... dar si complicat...

Tu ce te faci cand realizezi ca esti prea prost?