Un fel de... euforie...

Ce ti-e si cu oamenii astia... Incepi conversatia din banalitati... si ca sa fie si mai banal, pe Facebook. Bine... daca nu stiam ca este un prieten de-al unui prieten de-al meu nu as fi inceput discutia. Azi asa, maine asa si banalul se transforma in sublim, totul devine personal si extraordinar... ne "folosim" de subiecte mai interesante si incepi sa simti ceva... ca te atasezi cumva de persoana respectiva... se leaga ceva, chiar daca este la mii de km departare. Te atrage ceva... nebunia din ochii lui pe care o vezi in poze, parul ala ciufulit, cuvintele "rebele" cu care se joaca... pare o persoana nonconformista, libera, care stie sa iubeasca si sa nu se limiteze... Care iubeste viata, natura... Si dintr-o data se rupe... nu stiu de ce... Comunul parca incepe se se instaleze, fluturii pe care ii vedeam amandoi sa-si piarda culorile si sa se piarda... Poate oboseala e de vina si nu imi dau seama... Poate ma insel... sau nu? Habar n-am... Drat, "actorule"!