Am scris despre tine și probabil am să mai scriu,
fiindcă unele povești nu se închid niciodată.
Se ascund în colțuri de fraze,
în rânduri neterminate,
în amintiri care revin mereu,
chiar și atunci când nu le mai cheamă nimeni.
Scriu nu pentru tine,
ci pentru mine.
Pentru liniștea care vine
după ce aștern totul în cuvinte.
Și chiar dacă timpul se scurge
și tu devii doar o umbră,
rămâne acolo ceva ce n-am știut să uit.
Poate nici nu vreau.
Poate scrisul meu e singurul fel
în care pot să te las să pleci
și totuși să te păstrez.
