As putea sa te astept oricat, dar inca nu sunt pregatita sa ma astept la orice. Diferitele scenarii pe care mi le creez ma duc spre pustiu. Cum ar fi daca ne-am reintalni peste zece ani? Fara sa tinem legatura? Sa-ti pierd urma parfumului? Exista un gol ce trebuie umplut. Nu pot sa nu-mi amintesc tot ce s-a petrecut intre noi, ma hranesc cu amintiri, ele sunt singura mea sursa de energie si de a merge mai departe. Mi-e dor de tine... Dor?? Asa se numeste sentimentul asta? Ca tu esti prezent in permanenta in mintea mea, atunci cand ma gandesc la momentele petrecute impreuna, fluturii incep sa zboare, se face lumina? Mor de oftica ca nu esti langa mine, ca nu pot imparti cu tine trairile mele... Sper ca nu s-a consumat momentul in care te-am privit dormind, cand ti-am auzit vocea, cand ti-am sarutat "parantezele"... As vrea sa dorm si sa uit ca nu esti langa mine, as vrea sa visez ca suntem iar impreuna... si totusi daca o sa adorm, o sa-mi fie teama cand ma voi trezi, mai ales ca nu voi putea sa adorm iar, imediat.
Simt ca-mi pierd, pe zi ce trece, aroganta de a-mi permite sa nu mai fiu trista, sa nu-mi doresc cu ardoare imbratisarea ta, sarutul tau, zambetul tau...
In dimineata asta mi-e rau si am nevoie de tine. Mi-e dor si vreau sa ma tii in brate. Sunt trista si vreau sa-ti vad zambetul. As putea sa ma folosesc, din nou, de poza ta... Stiu ca nu pot obtine totul, nu vreau sa esuez, sunt sigura ca mai sunt solutii... doar ca dorul asta imi fura din culoare... Eu ti-am pastrat parfumul, tricoul, zambetul intiparit in minte, amintirile... Cam astea mi-au ramas de la tine...
