Opera mea de trei parale pentru unii si de milioane pentru Oana Draghici

Cum de m-am hotarat sa dau la Actorie? Pai uite asa... Anul trecut cand m-a fulgerat aceasta sageata imbibata in entuziasm amestecat cu putere si motivatie lucram in doua locuri: la gradinita si la ProTv. Aveam doua joburi, terminasem prima facultate de Limbi Straine la Universitate si incepusem si masterul in Comunicare si Relatii Publice la SNSPA. Directoarele de la gradi s-au hotarat intr-o zi din mai sa mergem la teatrul de papusi, la Tandarica. Ne-am organizat, ne-am urcat in microbuz si uite asa am ajuns cu picii la teatru. A inceput piesa. Parca eu o asteptam cu mai mult entuziasm ca piticii. Tot ce s-a "petrecut" acolo m-a fascinat. Eram innebunita. Aplauzele alea de la sfarsit m-au emotionat intr-un mod exagerat. Parca as fi vrut sa fie ale mele. Mi-au dat si lacrimile chiar. Tin sa anunt ca eram pentru prima oara acolo. Dupa ziua asta m-am dus la Comedie, la Galy Gay. Dupa asta au tot urmat... La fiecare spectacol nu aveam niciun gand parazitar. Totul se petrecea acolo si numai acolo. Parca as fi vrut si eu sa fac parte din spectacol. Sa primesc si eu aplauzele alea strapungatoare pana la lacrimi. Vroiam si eu in centrul atentiei, asa ca... ce m-am gandit? Ca ar fi bine sa imbin utilul cu placutul. Adica sa dau la teatrul de papusi. In mintea mea asta era: ca o sa am parte si de copii, si de teatru si de papusi... Ce frumos... I-am spus intr-o zi colegei mele de pe atunci de la gradi , Raluca, despre ce as vrea sa fac. Cand a auzit despre nebunie mi-a zis ca taticul unei fetite de-ale noastre de la gradi este actor si poate vorbi cu el pentru a-mi da niste sfaturi sau chiar sa ma pregateasca. Mi-a dat numarul lui de telefon, l-am sunat si m-a pus sa-mi invat o poezie. A venit si ziua in care trebuia sa ma prezint in fata domnului Radu Solcanu. M-a intrebat de ce vreau sa dau aici si de ce asa de tarziu pentru ca eram in luna iunie si admiterea in august... I-am spus eu cate ceva, aveam si emotii, nu ma simteam nici prea bine, deci nu stiu cat de bine a inteles pe care punct din linia dreapta ma situez. Probabil in spatiu... Am invatat o poezie de-a lui Eminescu, bineinteles am tocit-o. Radu s-a speriat de mine si m-a intrebat daca nu vreau sa dau la anul pentru ca o sa-mi fie si greu sa pricep anume chestii, sa-mi pregatesc repertoriul si in plus de asta trebuia sa plece si pentru o saptamana sau doua in Turcia, in vacanta. In fine... mi-am dat seama ca omu` vrea sa-mi spuna ca sunt varza intr-un mod prietenesc si decent asa ca nu am insistat. Mi-a zis sa revin cu un telefon pe la sfarsitul lunii. Am revenit cu telefonul, ne-am reintalnit si m-a reintrebat :) daca mai vreau sa dau la teatru. Iar eu, foarte convinsa, i-am spus ca da... si ca nu mai am rabdare pana la anul. Radu m-a sfatuit sa dau la Actorie si nu la Papusi. M-a si convins... De atunci a inceput lupta pentru UNATC. Multe zile si nopti in cautarea repertoriului, ale descoperirilor. Pe zi ce trecea ma indragosteam tot mai mult de teatru, de textele alea... Incepeau sa faca parte din mine. Eram ca un fel de masinarie care nu putea functiona fara ele, adica fara combustibil. Radu ma motiva, ma ajuta sa scap de inhibitii si treptat sa-mi recastig increderea in mine. Imi doream tot mai mult sa ajung acolo, sa fac parte din acea lume. Simteam ca nu ma pot face auzita decat acolo, decat prin textele alea... Am dat admiterea si am si intrat. Radu a avut mai multe emotii ca mine la examen, bineinteles ca a zis ca puteam mult mai mult, insa e bine si asa... deocamdata... Vreau sa-i multumesc domnului Radu Solcanu pentru nervii tociti cu mine, pentru zilele lui libere care mi le-a oferit pe tava, pentru disponibilitate, suport... pentru tot ce a facut pentru mine. Un om extraordinar, plin de energie si iubire neconditionata pentru teatru, chiar si pentru elevii lui. Imi pare rau ca timpul este limitat si ca in ultima perioada nu prea ne-am mai vorbit... El reusea intodeauna sa-mi readuca zambetul si sa nu uit ca mi-am dorit atat de mult sa intru aici... Numai eu stiu cate sacrificii am facut pentru a-mi indeplini acest vis... Radu Solcanu va face mereu parte din viata mea....

Am o gastrita pe care o voi purta sanatoasa!

Sunt inconjurata de prea multi oameni "murdari". Mi-e scarba... Mi se intoarce stomacul pe dos. Probabil si asta este unul dintre motivele pentru care am facut gastrita. Cand o sa ma fac bine? Cum ma pot trata de asta, de oamenii defectuosi, care iti sug energia si apoi o scuipa la ghena? Probabil, o sa spuneti ca indiferenta este medicamentul potrivit. Dar unde se gaseste medicamentul asta si cum sa-l administrez daca stomacul meu nu-l poate accepta?

"Progresam si uitam sa fim fericiti../Ingropam bucurii intr-o mare de biti/ nu te mai poti ascunde.../esti mult prea conectat/ nu mai poti sa fi singur.../esti identificat/nu mai poti sa refuzi.../nu te lasa sa crezi..." ( Vama Veche- Fericire)