Fericirea

  Acum cand am deschis bine ochii mi-am dat seama ca m-am inselat lamentabil... Am crezut ca ai nevoie de evenimente fantastice pentru a fi fericit dar lucrurile nu stau chiar asa. E mult mai simplu... Pentru a fi fericit ai nevoie de o sursa care sa te conduca spre o lume care nu e deloc ostila si care sa te ajute sa-ti dobandesti linistea interioara.

  Pana acum am crezut ca sunt una dintre acele persoane care sufera de singuratate. Bine... nici acum nu sunt convinsa de acest lucru... dar, de foarte putin timp, ceva m-a pus pe ganduri... Am avut cateva momente in care am crezut ca sunt cea mai fericita de pe aceasta planeta. Nu mi s-a mai intamplat asa ceva de foarte mult timp. Aceasta stare virginala imi era complet straina ... ca un spatiu pe care nu reusesc sa il localizez. Mi-am reamintit ca am mai trait asa ceva candva dar uitasem complet si de cativa ani buni m-am aruncat in acel intuneric care nu imi face neaparat rau...e un fel de hibernare biologica...

  In fine... ce vreau sa spun de fapt e ca nu ai nevoie de mare lucru pentru a fi fericit. Ai nevoie de una bucata iubit/a care sa nu faca ceva in mod deosebit... sa nu incerce sa te impresioneze in nici un fel. Daca face asta e posibil ca pe parcurs sa se transforme intr-un monstru. Cred ca e necesar sa faci ce simti in momentul respectiv. Eu inca lucrez la asta... Recunosc ca sunt cam salbatica. Iesind din lumea mea intunecoasa m-am cam speriat de lumina. Nu prea stiu cum sa-mi exprim sentimentele, trairile de teama ca nu cumva sa cad in penibil. Scutul meu de protectie este mult prea puternic. Am lucrat mult prea mult la el. Ma bucur macar ca incep sa imi dau seama cum stau lucrurile. Si da, de cateva zile ma simt fericita. Ma trezesc fericita si imi inchei ziua la fel. Nu-mi pasa cat o sa dureze asta. Important e ca am redescoperit acest sentiment. E ciudat dar e al dracului de placut... iti controleaza tot trupul... iti schimba chiar si chipul... Te simti in stare sa muti chiar si muntii din loc. Trebuie doar sa iti dai seama ca fericirea nu e chiar atat de scumpa. O poti avea oarecum usor fara prea multa bataie de cap iar cand reusesti sa o dobandesti nu iti bate joc de ea... Incearca doar sa nu te minti si totul va fi simplu...

  Imi place sa stau in stanga sa controlez pedalele si tu sa ai grija de volan, semnalizare si oglinzi... si chiar si invers. Asa ma simt puternica, protejata si fericita...

Putin despre acest... EMIL DRAGHICI

    Cateodata ma simt foarte trista atunci cand ma uit la oamenii din jurul meu. Motivele sunt diverse... Nu are rost sa le enumar acum... Inchid ochii si incerc sa ma gandesc la ale mele... Si-asa nu sunt intr-o stare prea buna de ceva timp... mai bine nu mai comentez o perioada.

    Ce inseamna sa faci un suflet fericit? Cat de greu e? Cat de mult ar trebui sa renunti la tine pentru a face ceva pentru altcineva?

    Astazi sunt foarte fericita. Ma simt mandra ca l-am cunoscut pe Emil. Nu il cunosc de foarte mult timp pe acest baiat. Am aflat intr-o seara ca suntem vecini. Stam in acelasi cartier la diferenta de cateva blocuri. Am mers intr-o seara la o cunostinta comuna sa jucam Fifa. Acolo am mai schimbat cateva vorbe. Intr-o alta seara ne-am intalnit la tenis de picior si iar am discutat putin ( mentionez ca nu stiu sa joc asa ceva, am mers cu baietii doar sa ma uit la ei cum joaca). Nu am reusit sa imi fac o imagine clara despre el. Stiu doar ca ii plac foarte mult masinile si motoarele. Participa la curse si pare a fi un barbat ;dur;. Daca te uiti mai bine in ochii lui e posibil sa descoperi altceva.

    Aseara ma plictiseam groaznic. Am stat toata ziua in casa nefacand ceva anume. M-a sunat Popa, un amic foarte bun, sa iesim la o bere in fata blocului. Am scos si cainele, ne-am luat cate o bere si ne-am asezat pe banca din fata blocului si am inceput sa discutam despre toate dracoveniile posibile. Dupa vreo ora apare si Emil cu un prieten de-al lui si se hotarasc si ei sa ni se alature. Am inceput sa glumim, sa facem caterinca aiurea. Deodata vine in viteza inspre noi o catelusa. O catelusa haioasa cu pete negre. Alerga catre noi de parca ar fi fost a vreunuia dintre noi. Am luat-o in brate si mi-a venit sa ii spun Carla... In capul meu a sunat asa: " Doamne... ce ma fac cu ea? Doar ce I-am promis tatalui meu ca nu ii mai duc nici un caine... In casa nu o pot duce pentru ca nu am cum sa am grija de ea... Il am si pe Rooney... Ce ma fac?"
   
     Eu si Emil. Ne uitam unul la celalalt si imi spune ca o va lua el. Pur si simplu nu mi-a venit sa cred. Mi s-a parut incredibil. Se pare ca durul nu e chiar asa de dur... poate fi si vulnerabil. Nu a stat prea mult pe ganduri si a si dus-o intr-un loc unde a putut sta peste noapte. A improvizat si o cusca... Astazi i-am dus mancare si ne-am jucat putin cu ea. Dupa cateva ore am primit un mesaj de la el spunandu-mi ca I-a gasit stapan. Nu va pot spune cat de fericita sunt. Nu am cum sa exprim asa ceva... Ma bucur ca acest baiat a salvat un suflet nevinovat si ma simt extrem de norocoasa ca l-am intalnit si ca am descoperit ca mai exista oameni ca si el.

Emil... sper sa fi rasplatit pentru aceasta fapta buna... Mie mi-ai castigat respectul si mi se pare deosebit ce ai facut tu. Iti multumesc din suflet!

Ganduri

 
     Incepand de astazi ma declar nebuna. Sufar de nebunie acuta. Daca as putea mi-as lega gandurile care zboara prin toate partile si nu le pot stapani... Mi-ar placea sa le pot prinde si sa le pot baga intr-o cutie din fildes. Imi doresc atat de mult liniste...
     Nu ma mai simt in stare sa suport compasiunea din ochii celorlalti sau sa le simt durerea, sa vad imposibilitatea de a-si rezolva problemele. Nici eu nu mai sunt in stare sa mi le rezolv. Sunt atatea ganduri... Nu mi-as fi putut inchipui vreodata ca mi s-ar putea intampla asa ceva... Sa simt ca nu mai pot face fata. Nu as fi crezut vreodata ca va exista un moment in care sa nu mai pot deschide o carte, sa nu mai am chef si asta pentru ca ma oboseste groaznic. Behaitul agonic al civilizatiei ma sperie... Sfarsitul e de nesuportat aproape in orice situatie. Nu exista deznodamant... Specia umana a devenit ingrozitor de insolenta.
   Ma duc pe hol unde am oglinda si unde ma pot vedea din cap pana in picioare. Ma uit la mine si incerc sa fac cumva sa ma scot din starea de mutenie. Nu mai sunt in stare sa rostesc cuvinte. Sunt prea multe ganduri si am impresia ca sunt incoerenta. Nu le pot stapani, nu le pot face fata... Raman acolo pentru cateva minute bune, strang in dinti si imi spun ca e mai bine sa revin in pat. Renunt... Am inceput chiar si sa fac pariuri cu mine insami. Cateodata am dreptate... Dar, deznadejdea mi-a inchis gura...
   Sunt de neiertat ca am inceput sa dorm... Dorm mult... si visez mult. Ma trezesc si incep sa imi analizez gandurile. In timp ce fac asta in vin in minte alte ganduri. Revin la cele de dinainte si apoi vin altele... si tot asa... Si sfarsesc prin a adormi din nou...
   Da... sufar de tacere punctata de cuvinte pline de semnificatie dar dorinta de a mai  face ceva nu este deloc exaltanta.