Daca...

Daca as avea voce ti-as canta
Daca as fi desteapta ti-as recita versuri
Daca as fi pictorita te-as picta in fel si chip
Daca as fi compozitor ti-as compune mii si mii de melodii
Cred ca ar fi multe metode prin care as putea sa iti dovedesc ca...
De fapt... ce sa iti dovedesc?
Nu e nimic de explicat...

Dar cum reusesti sa ma faci sa simt asa?
Depui efort? Ma intreb...
Cine esti tu si cum ai aparut?
Intri usor in viata mea si ma tragi si intr-a ta
Si nu-mi mai pasa... ca noaptea se consuma
Cand stiu ca alta o sa vina si am sa descopar ceva nou
Cand corpul meu flamand cere ale tale fine mangaieri
Iar sarutarile tale fierbiti imi dau culoare buzelor.
Si uite asa devin mai... frumoasa...

Se pare ca nu mai am cuvinte...
Daca as fi fost poetesa... stii... ti-as fi scris poezii...
Dar nu... sunt o biata fiinta care, candva, refuza sa-si accepte acea conditie de trai
Un fel de dezamagire incontestabila.
Nu stiu sa iti transmit prin viu grai ce simt si poate ca nici nu vrei
Dar de un lucru sunt convinsa...
Ca in aceasta lume fioroasa doar pe tine as vrea sa te gasesc.

Tu

Tu al meu iubit ce esti
Venit parca din povesti
Ma duci si ma intorci cu ale tale ganduri pe aceste meleaguri pamantene
Ma iei si ma arunci in mare
Crezi tu oare ca am nevoie de racoare in acest anotimp?
Ma faci sa rad si sa zambesc
Si de acolo pornesc catre o alta lume...
Ma intristezi cu ale tale cuvinte de neincredere cateodata dar nu iti pot reprosa nimic...
Poate ca nu intelegi, poate ca ti-e greu...
Crezi tu oare ca nu exista? Crezi ca mi-e imposibil sa iubesc?

Dar ce inseamna asta? Ce inseamna faptul ca simt fericirea prin toate viscerele?
Ce inseamna ca iti vad chipul peste tot...
Te simt, te vreau, ma incred in tine si ma las purtata...
Ma simti, ma vrei, ti-e frica sa crezi in mine si sa te lasi...

Astazi fluturele meu pestrit refuza sa mai bea
Si imi spune ca ar vrea sa ma las pe mana ta
Sa am incredere in tine si sa realizez ca si maine
Poate ca voi incepe o noua zi cu tine...
Cu tine, al meu iubit ce esti rupt din cele mai frumoase povesti...

Cu al tau zambet de copil...
Cu ale tale maini frumoase ce stau pe ale mele coapse...
Cu buzele tale fine ce pe ale mele le alina.
Cu al tau parfum ce a intrat in al meu trist pat...

Doamne.. cum ai mai intrat in viata mea...
Tu esti acel vinovat ce lumea mi-a invadat cu atata fericire...

Cine sunt eu?

Poate un fir de mucegai in crapatura unui zid ce spera sa se poata imulti fara ca cineva sa il observe?
Sau poate doar un albatros lenes ce doarme pe valuri?

Cine sunt eu?

De multe ori m-am intrebat si am vrut sa gasesc un raspuns cumpatat
Mi-am tot evaluat viata si nu am gasit nimic concret...

Mi-am incercat norocul cu o fantana...
Am intrebat-o cine sunt iar ecoul mi-a raspuns asa - Cine sunt euuuu?
Saracuta... nici ea nu stie cine e...

Am intrebat chiar si o furnica... o furnica mica dar cam ignoranta...
Si atunci am presupus ca e grabita... nicidecum ca nu ar sti nici ea raspunsul...

M-am nascut oare din iubire? Asa se presupune, dar nimeni nu stie ceva sigur...


Poate ca sunt doar o umbra pe acest pamant...
Sau poate ca sunt doar un Tu...
Tu unde esti?

Poate ca tu ma vei ajuta sa gasesc raspunsul...

Toamna

S-a intamplat sa ma trezesc...

M-au trezit copacii cu ale lor urlete de durere ca-si pierd ce au ei mai pretios...
A venit aceasta toamna si cu pretentii de sefa smulge crengilor a le lor frunze
Le imprastie pe pamatul rece si le mai lasa doar un moment pentru ca ele sa isi poata lua bun ramas
Apoi, la cat e de cruda cheama vantul si ploile sa le imprastie... nu le lasa nici macar sa fie impreuna... chiar daca sunt lipsite de viata.

Si copacii inca urla... Si stau la geamul meu si ii ascult...
Imi indrept privirea catre Cer si tind sa cred ca si el e neputincios... E de-un albastru inchis ce sperie orice vietate...
Iar timpul imi confirma din nou ca e un las...

As vrea sa ma ridic de pe scaun si sa ma pot scutura de aceasta povoara ce-mi zbuciuma sufletul...
Imi simt trupul greu si rece... iar tamplele incep sa mi se zbata... E ca un cutremur...

Oare ar fi mai bine sa adorm din nou? Acest cantec de moarte nu pot sa-l mai ascult...
Prea multe cadavre si prea multa tristete...
Oameni zgribuliti de frig alearga ca niste furnicute... iar eu stau si privesc la geamul meu...

Atat mai pot sa fac...

Cuvinte

Am inceput sa ne vedem din ce in ce mai rar
Cuvintele nu mai sunt, nu stiu de ce nu mai am habar.
Te caut printre crengile de copaci iar frunzele uscate si reci imi spun ca tu vrei sa taci...
S-a intamplat sa fie asa...
Eu nu ma pot opune, nu am nici un drept sa ma opun...

De ce te iubesc? Ma intreb si eu...
Cand tu vii si dispari la fel ca o ploaie de vara
Imi invalui trupul si mintea cu parfumul tau si apoi dispari...
Si reapari... si te iubesc mai mult ca oricand... De ce?