Urâtă-i iarna acum,
nici frunzele nu mai sunt pe drum.
Copacii tremură de ger sub plapuma de gheață,
iar tu ai plecat și-ai luat cu tine și ultima speranță.
Casa-i goală și rece,
o ultimă țigară mă cheamă să-mi țină de urât.
Îi răspund doar cu tăcerea mea,
cu pașii grei prin camere pustii.
Fiecare colț îți mai păstrează umbra,
fiecare perete îmi șoptește că n-ai să mai vii.
Și totuși, îmi fac loc printre amintiri,
ca printre nămeți,
căutând un drum spre tine.
Dar iarna apasă,
iar fumul se stinge înainte să-mi ardă dorul.
Și rămân aici,
singură cu frigul,
singură cu mine.
