Încă mai sper să îmi vezi chipul în oglinda retrovizoare,
iar eu promit să-ți păstrez imaginea a ceea ce tu
nu ai știut că mai poți să fii.
Poate că drumul te va duce departe,
dar între liniile lui albe, între semnele de circulație
și zgomotul motoarelor,
eu voi fi acolo, tăcută, ascunsă,
ca o umbră care nu se lasă în urmă.
Știu că vei privi înainte, cu mâinile încleștate pe volan,
dar într-o clipă de slăbiciune
o să ridici ochii spre oglindă.
Și atunci, pentru o secundă,
o să mă vezi din nou.
Nu ca pe cine am fost,
ci ca pe cine am fi putut să fim.
Și vei clipi…
iar eu voi rămâne acolo, între drum și oglindă,
între uitare și amintire…
