Ideal, absolut, desavarsire, infinit...

Ideal, absolut, desavarsire, infinit...

vineri, 30 iulie 2010

Un diletant preocupat de melancolie

Iti place sa scrii pe intuneric la lumina unei lumanari "prapadite", cuvintele ti se invaluie in mister, prin toti porii tai iese candoarea. Gandurile ti le asterni pe singura foaie ramasa, ratacita prin casa... Ai vrea ca ziua sa se transforme in noapte... Ai o nevoie permananeta de intuneric... Esti doar tu cu tine... Berea ti se agita... tigarea se arde... Vai... ai tusit si ai intins scrumul pe mocheta. Acum cine va face curat? Tu nu esti in stare, tu nu stii decat sa scrii, sa iubesti, sa creezi... Tu nu cauti subterfugii si nici motivari... Inima ta are ratiuni pe care ratiunea nu ti le cunoaste...
De ce iubesti cerul noaptea? Iti place sa privesti cerul... Lumina stelelor parca iti mangaie fata, nu? Copacii iti zambesc, frunzele, aleea, becurile, oamenii, florile, iarba, toate simti ca iti apartin, nu? Cand se lasa intunericul capeti putere deplina. Le poti controla pe toate... dar si ele te influenteaza... Iti place noaptea pentru ca e racoare, nu? Si adevarurile sunt mai simple si mult mai clare... Aerul e mai curat... plamanii iti cer aerul ala... Te avanti cumva in necunoscut?
Esti singur si nu vrei sa recunosti... vrei sa ascunzi asta chiar si de tine... Te simti bine in singuratatea ta, asta te face sa te simti cumva unic... Tu iubesti? Am impresia cateodata ca o dispretuiesti... Daca ai ajuns in stadiul asta inseamna ca ti-ai dorit-o excesiv, candva... Nu cred ca ai schelet in suflet. Cred doar ca refuzi sa recunosti adevarul... Sa stii ca nu te consider un las, ci doar un suflet ratacit in neant... Dar, sa stii ca si in golul ala nesfarsit poti gasi iubirea... Nu esti blestemat sa fii nomad... Nu-ti gasesti linistea si fericirea... inca... Sunt sigura ca la un moment dat iubirea te va hartui in ciuda faptului ca tu nu vrei sa te lasi prins in mrejele ei. Vrei vrea sa ucizi pentru o simpla imbratisare, pentru un zambet, pentru un sarut... Cuceresti fara sa stapanesti nimic... Nici nu vrei asta. Ai un suflet mult prea nobil...
Sunt sigura ca odata cu prima imbratisare a iubirii adevarate vei descoperi eternitatea... Sufletul ti-e inca gol...

Sa nu-ti fie teama sa calci pe pietrele unde si pline de iarba ca te face sa aluneci... Stii? Marea e prietena noastra... pescarusii or sa aiba grija de tine... de sufletul tau.

3 comentarii: