Se intampla ca te-a parasit... S-a saturat de rasul tau fals, de monologul tau banal de zi cu zi, de plictiseala ta fata de tot ce-ati construit pana in momentul respectiv. A plecat fara sa se uite in urma, cu lacrimi in ochi, cu inima sfasiata si constiinta neimpacata. Nici macar nu ai vrut sa va incheiati conturile. Ai lasat-o de izbeliste, nu ai incercat in nicio secunda sa o opresti din drumul nou pe care si l-a ales, drumul pe care tu nu-l cunosti si poate nu o sa-l gasesti niciodata... Ati aruncat totul la gunoi, v-au ramas doar amintirile...
Azi, ai zarit-o pe strada si te-ai dus la ea. Te privea ca pe-un strain iar tu abia iti stapaneai lacrimile pentru ca ai realizat ca ea este baza ta, fara ea nu poti respira, ea face parte din tine, fara ea esti paralizat... Ai invitat-o la cafea. O sorbeai din priviri, era mai dulce ca niciodata... Vroiai sa afli cat mai multe despre ea, vroiai ca un egoist sa-i descoperi drumul, prin cai miselesti, sa-i navalesti in noua viata. Ai uitat ca pe cea veche i-ai facut-o praf, i-ai sfaramat-o in mii de bucatele... Descoperi uimit ceva rece si dur in privirea ei, ca iti spune un monolog banal, monoton asemanator cu cel vechi al tau... cu care o vrajeai de fiecare data. Nu o mai poti intoarce din noul drum... te-ai indragostit din nou de ea... Vrei sa construiesti mai departe impreuna cu ea, vrei mai mult, dar nu se mai poate. Nu mai este a ta! Impaca-te cu gandul asta. Tu ai avut sansa sa urci pe munte, nu ai patit nimic, te-ai rostogolit de pe munte drept in flori. Insa tu, nemultumit ca ai doar acolo mirosul imbatator al florilor, le-ai rupt si le-ai dus in casa ta. Ai uitat, egoistule, ca florile alea se usuca? Le-ai omorat... Nu te-ai multumit cu putinul mult de nepretuit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu