"O mare durere sa iubesti, o mare nenorocire sa scapi de aceasta durere", Caragiale

Se gandeste cu teama la ziua in care va pierde totul, la ziua in care nu o sa te mai poata gasi. Viata nu-i este pustie, deocamdata, pentru ca tu faci parte din ea, tu o faci sa spere, sa pretuiasca mai mult orice clipa, tu ai trezit in ea sentimentele de mult uitate, ingropate intr-un colt al sufletului ei. Stie ca in curand va veti pierde si totusi mai spera... vrea sa ajunga sa inteleaga cu inima ei.
Nu vrea comizeratie... vrea sa creada ca totul s-a nascut din admiratie, joc nevinovat si placere.
Se bucura ca faci parte din viata ei, ai ajutat-o sa redevina ceea ce a fost candva, contribui la fericirea ei si asta va ramane pentru todeauna asa. Chiar daca intr-o buna zi, nu te va mai gasi, va veti pierde prin paduri, ea va fi multumita ca ai intrat si ai lasat urme pretioase in universul ei palid. Da... si ai dreptate, tacerea e nimic, cuvintele fac totul, te ajuta sa te avanti in necunoscut, sa ai puterea de a descoperi lucruri noi, si de a putea tine piept provocarilor si bineinteles de a clarifica actiunile sau lipsa lor.
"Azi" devine "Ieri"... nu vrea sa descopere melancolia, regretul... timpul fiind ireparabil...