Un diletant preocupat de melancolie

Iti place sa scrii pe intuneric la lumina unei lumanari "prapadite", cuvintele ti se invaluie in mister, prin toti porii tai iese candoarea. Gandurile ti le asterni pe singura foaie ramasa, ratacita prin casa... Ai vrea ca ziua sa se transforme in noapte... Ai o nevoie permananeta de intuneric... Esti doar tu cu tine... Berea ti se agita... tigarea se arde... Vai... ai tusit si ai intins scrumul pe mocheta. Acum cine va face curat? Tu nu esti in stare, tu nu stii decat sa scrii, sa iubesti, sa creezi... Tu nu cauti subterfugii si nici motivari... Inima ta are ratiuni pe care ratiunea nu ti le cunoaste...
De ce iubesti cerul noaptea? Iti place sa privesti cerul... Lumina stelelor parca iti mangaie fata, nu? Copacii iti zambesc, frunzele, aleea, becurile, oamenii, florile, iarba, toate simti ca iti apartin, nu? Cand se lasa intunericul capeti putere deplina. Le poti controla pe toate... dar si ele te influenteaza... Iti place noaptea pentru ca e racoare, nu? Si adevarurile sunt mai simple si mult mai clare... Aerul e mai curat... plamanii iti cer aerul ala... Te avanti cumva in necunoscut?
Esti singur si nu vrei sa recunosti... vrei sa ascunzi asta chiar si de tine... Te simti bine in singuratatea ta, asta te face sa te simti cumva unic... Tu iubesti? Am impresia cateodata ca o dispretuiesti... Daca ai ajuns in stadiul asta inseamna ca ti-ai dorit-o excesiv, candva... Nu cred ca ai schelet in suflet. Cred doar ca refuzi sa recunosti adevarul... Sa stii ca nu te consider un las, ci doar un suflet ratacit in neant... Dar, sa stii ca si in golul ala nesfarsit poti gasi iubirea... Nu esti blestemat sa fii nomad... Nu-ti gasesti linistea si fericirea... inca... Sunt sigura ca la un moment dat iubirea te va hartui in ciuda faptului ca tu nu vrei sa te lasi prins in mrejele ei. Vrei vrea sa ucizi pentru o simpla imbratisare, pentru un zambet, pentru un sarut... Cuceresti fara sa stapanesti nimic... Nici nu vrei asta. Ai un suflet mult prea nobil...
Sunt sigura ca odata cu prima imbratisare a iubirii adevarate vei descoperi eternitatea... Sufletul ti-e inca gol...

Sa nu-ti fie teama sa calci pe pietrele unde si pline de iarba ca te face sa aluneci... Stii? Marea e prietena noastra... pescarusii or sa aiba grija de tine... de sufletul tau.

Aurel Miheles

Duminica seara. Stabilesc cu Andrei Dombrovschi sa mergem de dimineata la biblioteca, la scoala, sa ne luam Tolstoi si sa ne apucam de treaba.
"Trebuie sa ne punem cu burta pe carte! Gata, am lenevit destul, dragul meu! Vacanta s-a sfarsit!", ma adresez lui Andrei.
" Bine, Oana. Maine dimineata, la 10:00 astept sa ma suni si sa mergem impreuna la scoala".
Stau pe mess pana dimineata, pana pe la vreo 4:30. ( bine, intre timp am citit si Livada cu visini, Cehov). Ce sa-i faci... ispita e mare. Chiar daca nu-mi place sa comunic prin intermediul netului... deocamdata, altfel nu am cum.
Ma trezesc dimineata,adica pe la 9:30 (in intarziere fiind), il sun pe Andrei, il "echipez" si pe Rooney si plecam spre facultate. Ajungem acolo si... sa vezi si sa nu crezi! Biblioteca inchisa, la fel si secretariatul. Hotaram sa mergem la anticariat sa-mi iau cartile. Ajungem la Universitate si incepem sa-l cautam Tolstoi( in carne si oase hahaha). Ma opresc in fata unui stand si ma uit la carti. Deodata, in spatele meu, o voce calda si patrunzatoare cere tragicii greci. Ma intorc cu fata la dansul, razand in hohote si ii spun ca eu sunt satula de ei. Ne-a pus doamna Nistor la scoala sa-i citim si ca nu mai vreau sa aud de ei. Ca nu-mi place tragedia. El schiteaza un zambet pe fata si ma intreaba ce carte caut. Ii spun ca Tolstoi-Razboi si Pace. Dar nu ca e o dorinta de-a mea sa-l citesc ci ca-mi trebuie la scoala. Ii spun ca scriitorii mei preferati sunt Kafka si Dostoievski. Mai facem schimb de informatii despre autori si carti si ma intreaba la ce facultate sunt. Ii spun si el iar imi zambeste. Ma intreaba daca am vazut" De-ale carnavalului". Ii spun ca da, si distributia, doar ca nu mai stiu de cine e regizata. I-am zis ca ne-a zis Doru Ana, la scoala, ca regizorul s-a stabilit in America, dar nu mai ii stiu numele.
El zambeste din nou si imi spune ca el l-a regizat. Sa-mi pice fata. Ne-am prezentat. El:Aurel Miheles, Eu: simpla Oana Draghici. Inca nu realizam cu cine stau de vorba. Am mai discutat putin despre teatru si ne luam la revedere.
Imi cumpar cartile si zaresc bratari, care mai de care mai colorate. "Bling-bling" ochii mei. Pornesc spre ele. Imi aleg doua, le platesc, si in spatele meu iar aceeasi voce patrunzatoare si putin emotionanta. Era el. Venise sa-mi recomande o carte despre tragedie. Mi-a garantat ca dupa ce o sa o citesc ma voi indragosti de tragedie. Acum sunt eu cea care ii zambeste. Deschide iar discutia. Vorbim despre Sadoveanu, Albulescu, Vasilica Tastaman, Stefan Velniciuc( pe care mi l-a descris foarte frumos si m-am bucurat enorm de mult, mai ales ca am si onoarea de a fi studenta dansului). Isi mai cumpara o carte, ne strangem mainile si isi ia la revedere. Imi ureaza multa bafta in continuare. Se vedea din privirea lui ca i-a facut placere sa discute cu mine. Probabil pentru ca am fost deschisa si nu am avut niciun fel de retineri, eu nestiind cine este cu adevarat.
Ajung acasa si il caut pe net. Gasesc o gramada de informatii despre dansul. Dintr-o data imi amintesc ca si Doru Ana ne-a vorbit despre el cu caldura si respect.
Imi pare rau ca astazi am cunoscut o adevarata personalitate si ca nu i-am acordat atentia necesara. Dupa ce ca ne aflam in Romania si actorii, respectiv regizorii nu primesc atentia bine meritata, eu care impartasesc aceeasi pasiune cu ei... ma comport astfel. Imi pare rau ca s-a intamplat asa, as fi putut sa-i laud filmul " De-ale carnavalului" care mi-a placut extraordinar de mult, dupa care mi s-au "scurs" ochii si despre alte filme de-ale dansului... N-am facut asta... parca am fost in transa...

Straini in noapte... si in zi...

Ea. Sta pe balcon, pe scaun, cu tigarea intr-o mana si cu paharul de vin alb, sec, in cealalta mana. Priveste luna. Parul ce-i miroase a tei si care-i straluceste in lumina lunii ii este ravasit de vantul ce se plimba printre copacii din fata geamului ei. O macina fel si fel de ganduri. Nu stie ce se intampla cu ea, cu cei din jurul ei, cu natura, cu steaua imensa pe care o vede pe cer in fiecare seara, careia i se vede si forma( ca cele pe care le desenam noi) si care e atat de aproape... Sunt doar cateva lumini aprinse in apartamentele din fata blocului ei... Majoritatea lumii doarme. Oare ce-or visa? Sunt obositi sau se iubesc? Sunt tristi sau se alinta? Se cearta sau se bucura la surprizele la care s-au gandit in timpul zilei? Cainii latra, se joaca, mai alearga cate-un biciclist... El ce-o face? Sunt atat de aproape si degeaba... parca ar fi doi straini... ea stie ca lucrurile sunt mult mai simple... Dar el e asa si nu il poate schimba... iar ea se simte bine cu ea, mai libera... are mai multa incredere in ea...

El. Sta rezemat de tocul usii al balconului. O priveste. Ochii ii sunt inlacrimati. Ii admira fiecare firicel de par, fiecare miscare. O soarbe din priviri cand trage cu pofta din tigarea aia nenorocita si cum se joaca cu fumul, face cercuri apoi pune linistita scrumul in scrumiera. O iubeste atat de mult... Ii place ca e imbracata in alb, in camasa lui... Nu intelege ce s-a intamplat cu ei, de ce nu mai fac parte din aceeasi lume. Cand au luat-o pe drumuri diferite? De ce s-au ratacit? Acum fiecare e in padurea lui... O vrea iar langa el, vrea sa o inteleaga din nou, sa o simta din priviri, din gesturi... Stie ca nu apartine altcuiva dar nici a lui parca nu mai e...

Ea. Se ridica de pe scaun, se intoarce spre el fara sa-i vorbeasca. Se intinde pe pat, strange perna in brate si ii dau lacrimile.

El. Se aseaza pe scaunul din balcon, isi strange fruntea grea in palme si incepe sa planga...

Evenimentul din fundul curtii...

Intr-o zi, da pe bune, gascanul din curtea lui Radu-Calin Blideran alerga o rata. A tras-o de codita si a iesit un ou. Mirat, gascanul, s-a oprit pe cararea pavata si a inceput sa-si creeze un "film".

Actiunea se petrece undeva la tara. Curtea plina de verdeata, viermisori, bautura si femei(rate, gaste, gaini). Gascanul, personajul principal, cu sapca Black Bull intr-o parte, cu tricoul rupt in partea stanga, jos, iese la agatat. Si nu asa orisicum: cu tigarea in coltul gurii si cu sticla de crema de whisky. Pe sticla si-a lipit un biletel pe care si-a scris:" Nu, Gascanilor! Bautura carbogazoasa ce creeaza instabilitate si confuzie stomacului! Da, femeilor carora le plac unghia mea verde la piciorul stang."
In curte, muzica data la maxim. Care mai de care sa-si etaleze vestimentatia. Deci, cum spuneam, gascanul se plimba prin curte, prin confetti. Deodata, isi intoarce capul, slow motion, dupa o dama data cu un parfum foarte scump. Se duce spre ea, isi introduce o scobitoare intre dinti pentru a parea mai "jmecher". Aceasta se uita crucis la el si il roaga sa o lase in pace, ea avand alte treburi mai importante de facut( rata fiind un fel de Betty cea urata).Badaranul de gascan o intreba: " Ia zi, duduie cu pantofi si cuie, eu sunt dezamagit si trist... vrei sa ti-o trag ca-n filme, pardon... sa te fac un twist?"
Rata: " Dumneata te crezi cumva pe bulevard?"
Gascanul: " Nu duduie, ma simt ca-n Rai de cand v-am vazut. Am impresia ca ochii imi joaca feste. Nu pot sa cred ca o astfel de femeie exista printre noi, amaratii si uratii pamantului. Sunteti divina!"
Rata: " Ia, du-te mah si plimba ursu`! Ai impresia ca eu ma joc? Ca am timp de asa ceva?"
Gascanul: " Nu, nu... Nu vreau sa imi bat joc. As putea sa-mi petrec tot restul vietii cu dumneavoastra."
Rata: " Nu vorbi prostii. Vezi ca daca iti doresti prea mult un lucru se poate indeplini."

Rata isi da penele intr-o parte, isi intoarce fundul de care e vizibil mandra, si porneste pe ritmurile Macarenei. Gascanul innebunit, fuge dupa ea se impiedica si o trage de codita. Dintr-o data, iese un ou de aur de 14 K doar.

Rata:" De acum voi fi pe veci a ta. Sa ma rasfeti, sa ma iubesti, sa fii valetul meu iubit. In curand vei fi tatic"
Gascanu: " Dar de ceeeee??? Nu am facut nimic! Nici macar nu te-am pipait"
Rata: " Ti-am spus sa nu-ti doresti prea mult un lucru ca poate deveni al tau".

Dintr-o data gascaul isi scutura capul, priveste spre Cer si Ii multumeste boss-ului ca a fost doar un vis. Cand credea ca s-a mai linistit un pic... vede un ou pe jos... Intra in panica si intreaba rata ce s-a intamplat...

Rata: " Ce sa se intample nemernicule???? M-ai speriat si uite... cred ca am avortat!". Si, deodata, "zbang" una in fata gascanului. Cade asta si isi face un alt film... HAahaha. Ce film??? Piesa de teatru de asta data!

Radu-Calin Blideran, cu siguranta, e mandru ca are astfel de oratanii prin curte... jmechere, desteptchie gen Einstein...

Radule, maica, vreau si eu un autograf! :)

Anii de sus ai gloriei lor...

Da... mi-e dor... Mi-e dor de tine... au trecut multi ani de cand tu nu mai esti langa mine... 10 ani nenorociti!!! Ai plecat fara ca eu sa stiu cand. Am stat langa tine nopti intregi. Nu vroiai sa mananci decat de la mine, vroiai sa-ti iau tigari pe ascuns, eu te ascultam... Ai asteptat sa adorm si ai plecat. Stiu ca nu vroiai asta, ne iubeai prea mult, vroiai sa te bucuri de noi, vroiai sa ma alinti in continuare, sa-mi dai bani imprumut si sa ma treci pe caiet, sa razi de nazabtiile mele, sa te bucuri de inteligenta si respectul meu fata de oamenii mai mari, sa te mandresti cu mine,sa ma vezi actrita, sa ma duci pe balta si sa ma plimbi cu barca. Sa-mi faci ciorba de peste cu apa din balta si sa razi de mine cand ma stramb ca nu imi place si ca mi-e scarba, sa-mi dai icre negre si eu sa le mananc cu mate, sa calaresc porcii taiati, sa te amuzi cum ma alearga gainile prin curte ca le-am furat puii... Sa ma vezi jucandu-ma cu animalele, sa te incante fata mea mirata cand fata o vaca, sa ma aperi de mamaia cand vroia sa ma bata cand bagam porcii in casa. M-ai invatat sa-mi bag o perna in pantaloni cand ea venea sa ma bata la fund. M-ai invatat sa iubesc animalele si natura, oamenii... Nu pot sa uit cand mamaia se chinuia sa faca mancare si tu bagai strainii in casa si le dadeai meniul creat cu sudoare de dansa. Cand beai dupa-amiaza si te ameteai. Vai, cat mai radeam de tine cand te sprijineai de peretii casei sa nu cazi iar mamaia iti facea fel si fel de scene. Se prefacea ca lesina, ca ii este rau... Haaaaa, cand am bagat pisica in soba cu TT... Doamne... Si casuta aia in pamant, in padure pe care mi-ai facut-o...barcuta-leagan din curte care a facut multe victime. Asa si-au spart capul Lori si Marcela... Marcela are acum o fetita... Mi-e dor de oamenii care veneau la noi, de politistul Andrei de care eu eram indragostita... de crapii tai cu sare uscati pe franghie, de mainile tale muncite, povestile tale... M-ai invata sa fiu microbista :) Tineam cu Rapid... Erai foarte mandru ca eu sunt singura microbista din familie, ca ma uitam cu tine la meciuri, te enerva rasul meu de 40 de minunte cand venea timpul stirilor la televizor si ma dadeai afara din casa. Eu ma urcam pe casa si iti deranjeaza antena... Mi-e dor de toate astea... Ma trezeam cu tine in fiecare dimineata a 5:00 sa facem focul in casa, sa dam de mancare animalelor... Am atat de multe amintiri,,, mi-ai facut cea mai frumoasa copilarie... nu pot sa uit ziua cand mi l-ai daruit pe Bujor... cel mai tare calut din sat. Mi-e dor de caii tai, de vacile si oile tale, de capre, de gaini, de morunii tai... chiar si de lemnele din curte... Mi-e dor de tine... Vorbesc cu tine zilnic, dar tu taci... nu-mi mai raspunzi... De ce nu ma mai enervezi? De ce nu mai razi de mine? De ce nu te mai vad? Doar te simt... Vom mai putea fi oare vreodata impreuna? Acum Laluta ta e singura si te asteapta la poarta... Iti da chiar ea vin si tigari numai sa te intorci... si face si mancare multa pentru toata lumea... Nu pot merge acolo, sa-ti vad poza pe crucea aia nenorocita, nu pot intra in camera ai din care tu ai plecat... nimic nu mai e ca inainte fara tine... Tu stii oare cat de mult te-am iubit? Nu cred ca ti-am spus-o niciodata...

Tu esti acolo... Eu aici... De ce?

Cu parul alb si lacrimi in ochi rupe fila ce-a scris-o mai de demult. A deranjat-o faptul ca amintirile ei, puse pe acea fila, se jucau prea mult. Avea impresia ca isi bat joc de ea. Nu se mai simtea la fel la fel de tanara, usoara, pura, frumoasa... Tabloul de deaspupra patului cu ea si sotul ei o raneste... El nu mai e langa ea. Ca un las a parasit-o si s-a dus ACOLO... Asa au facut mai toti cei dragi ei... Se simte cumva singura, parasita. Isi are copii si nepotii insa acestia nu au timp sa o viziteze. Vorbesc la telefon, dar degeaba... faptul asta nu poate acoperi golul. Nu vrea sa plece de acolo, din casa pe care a construit-o impreuna cu cel care i-a fost alaturi 57 de ani... O tin acolo copacii pe care i-au plantat impreuna, cocina pe care au construit-o impreuna, cuibarul, gradina plina de legume si flori... Isi aminteste chiar si de chirpicii cu care au construit casoaia... degeaba e casoaie daca ea e singura... Vorbeste cu animalele ei, cu fructele ei, cu noul membru al familie Kiko-catelusa poznasa...
In fiecare zi face gogosi si multa mancare in speranta ca bucata ei de Rai va fi umpluta din nou ca pe vremuri...
O gasesti la poarta cu catelusa ei, cu ochelarii pe nas si cu mainile incrucisate. Mai nou are telefon mobil si asteapta sa fie sunata... ziua sa-i fie mai plina, macar de cuvinte, de ganduri pozitive... Mai are multa iubire de oferit... Si eu o iubesc atat de mult...

Tu ce faci cand te simti albastru?

Eu scot tigarea din pachet, trag din ea, eventual beau o bere si apoi ma imaginez ca sunt pe pietre la mare. Vad cerul, stelele, marea... Aud chiar si pescarusii... Dar ca sa fie real pe bune, ma urc in masina si plec spre mare... Nasol cu berile alea de dinainte... Masina mea nu prea suporta mirosul de bere, bordul o ia razna, politistii se amuza... culorile se amesteca... e placut. Nasol e momentul in care trebuie sa plec. Imi satisfac damblaua pe jumatate si ma reintorc in orasul 'trist" unde frunzele imi zambesc pe ascuns de teama sa nu fie vazute de altcineva, unde pasarile imi canta la geam... Trece o zi si dorul imi bate din nou in geam... si mai si imi sopteste: Hai, Oana, la mare... te asteapta sa va jucati'

Pink! Pong!

Eagle dernière

Un matin, le ciel était sombre foule comme des aigles. Oiseaux de plongée, est resté quelques minutes, puis, volant vers le ciel. Eagle mai dernier, mais a baigné tranquillement, puis se dilatent sur un rocher à sec et y est resté ... immobile. Personne ne le voit ... il vient de ...

Ce vreau sa ma fac cand voi fi mare?

Cand esti mic nu prea stii ce vrei sa te faci cand vei fi mare. Unii dintre parinti isi dau odraslele la diferite activitati extrascolare. Uneori sunt atat de multe incat nu mai stiu pe ce drum sa o ia. Cred ca perioada cea mai buna pentru un copil, pentru a fi in stare sa se hotarasca ce vrea sa opteze este clasa a 8-a. Oare este o coincidenta intre a opta( a alege) si clasa a opta? Se scriu la fel...

Un fel de... euforie...

Ce ti-e si cu oamenii astia... Incepi conversatia din banalitati... si ca sa fie si mai banal, pe Facebook. Bine... daca nu stiam ca este un prieten de-al unui prieten de-al meu nu as fi inceput discutia. Azi asa, maine asa si banalul se transforma in sublim, totul devine personal si extraordinar... ne "folosim" de subiecte mai interesante si incepi sa simti ceva... ca te atasezi cumva de persoana respectiva... se leaga ceva, chiar daca este la mii de km departare. Te atrage ceva... nebunia din ochii lui pe care o vezi in poze, parul ala ciufulit, cuvintele "rebele" cu care se joaca... pare o persoana nonconformista, libera, care stie sa iubeasca si sa nu se limiteze... Care iubeste viata, natura... Si dintr-o data se rupe... nu stiu de ce... Comunul parca incepe se se instaleze, fluturii pe care ii vedeam amandoi sa-si piarda culorile si sa se piarda... Poate oboseala e de vina si nu imi dau seama... Poate ma insel... sau nu? Habar n-am... Drat, "actorule"!

Uitam sa fim fericiti...

Gandurile murdare incep sa se plimbe goale pe nisipurile ude din creierii nostri. Fericirea se gaseste in lucrurile "spalate". Nu te mai poti misca. Trupurile ne devin transparente si nesemnificative. Bucuria sublima e greu de dobandit. Se cresteaza prea mult si nemilos in arborii genealogici. Ne conduc banii si puterea. Ne vindem sufletele ieftin. Am pierdut drumul catre coltul de Rai... Mai putem oare sa gandim? Mai suntem in stare de asa ceva? Sau trebuie sa ma consolez cu ideea ca am devenit niste roboti. Niste roboti care functioneaza cu bani, bagi un banut, ridica o mana, un picior, bagi doi banuti isi deseneaza un zambet pe fata, bagi vreo 5 banuti si iti da un pupic... si asa mai departe. In functie de dorinte, pretul creste sau... scade...

Familia Munteanu- suflete dragi

Cristi- un barbat de douazeci si trei de ani, potrivit la statura, nici prea gras nici prea slab, cu obrazul putin buged si roscovan, bine ras, parul blond, unghii ingrijite. Hainele dichisite si casual, rufaria ireprosabila. Vorbea cald dar in acelasi timp cu un ton patrunzator, sigur. Toti cei care-l cunosc il gasesc un om vesel, plin de viata, bine scuturat, care-si "cunoaste"bine familia si interesurile.

Asa l-am deslusit eu pe Cristi in prima zi cand l-am cunoscut. Marile din ochii nostri s-au unit, pescarusii nostri s-au imprietenit, au inceput sa prinda pesti impreuna. La fiecare clipa afectarea lui tainuita se facea simtita. Mi-a fost cu usurinta sa-mi dau seama ca are un suflet bogat, plin de iubire si compasiune, ca stie sa-si gaseasca fericirea in lucrurile simple, sa-si pretuiasca familia... sa dea totul pentru ei. Imi place la nebunie modul lui de a fi, de a trece cu usurinta, nu cu nepasare, peste orice fel de obstacol... gandirea lui pozitiva, bucuria de a-si tine sotia si copilul in brate, bucuria copilareasca si parinteasca in acelasi timp la vederea zambetelor lui David. Grija cu care isi "apara" familia, bucuria cu care si-a construit "cuibul" ... E la inceput de drum... dar stiu ca nu e un drum gresit, si probabil si el stie asta...

Sunteti extraordinar de frumosi impreuna: Tu, Alexandra si David. O famile calda, "bogata", unita, tanara si plina de sperante. Ma bucur ca v-am cunoscut, suflete vesele, colorate... Aveam nevoie de voi!

Chin inconstient

Munti de bani, monede, facturi... banii se intrevad la orizont. Masini de lux, apartamente cu toate dorintele unui visator de zi materializate, vacante in cele mai pretentioase statiuni, fite cat toate cele enumerate la un loc, gigolo intretinuti ( baieti de companie pentru amuzament), pitzipoance doritoare de faima si de lux, pustani smecheri pe banii si faima parintilor... in concluzie, suflete nevinovate vandute la kilogram in SH-uri...
Ei nu stiu ca muscaturile de veverita pot avea consecinte serioase, grave- TURBARE!

Sa fii propria-ti mama si propriu-ti tata, sa fii propriu-ti supervizor... e greu, nu?

Oana Draghici& Anca Dinicu vs. Radu Vulcan& Tudor Vladimirescu

Sedinta foto. Vineri, poze de proba. Terminam treaba, eu si Anca Dinicu, si fotografii( Radu Vulcan si Tudor Vladimirescu) graiesc astfel: "Sambata, printesele noastre, NU club, Nu destrabalare, DA odihna, somn".
Oana: "Cum sa nu, cum ne cantati asa dansam."
Anca: " Dorintele voastre sunt pentru noi ordine extraordinar de placute si chiar usor de urmat."
Oana catre Anca: "Si-asa n-aveam chef Anco de panarame, lasa ca stam si noi in casa, ne luam ziare, ne facem cafea, tragem cu pofta din tigari ca niste pensionare atragatoare si de fapt... tragem pe dreapta... Schimbam si noi decapotabilele cu Tuareguri"
Anca: "Da, Oano... asa facem. Trebuie sa ne mai odihnim. A... apropo, stii care este dorinta cea mai mare a mamei mele?? Haaaaaa... Nu stii fa tampito! Sau stii?"
Oana: " Sa nu iti mai dezvirginezi masina? "
Anca: "Retardatooooooooooo... Nu e asta. Sa nu mai pierd noptile. Sa aduc natura la normal. Adica ziua sa fie ziua si noaptea noapte, nu invers. "
In fine, discutia noatra a mai contiunat, evident.
Sambata dimineata. Ma trezesc pe la 8:00 cu greu, bineinteles. Vineri seara am iesit pe Lipscani. Ma duc la pregatire, la Andrei. Ajung acasa, fac curat , o friptura, il scot pe Rooney. Suna Radu. Maine dimineata, la 9:00, ne intalnim la Moghioros. Eu tare ca zmeul : "Sigur ca da. Vom fi acolo, negresit. "
Ce ma gandesc eu.. Daca tot ne intalnim acolo, mai bine dorm la Anca, in Drumul Taberei. O sun pe Anca, o anunt ca dorm la ea :), ea accepta, imi fac ditamai bagajul, il "imbarc" pe Rooney si plecam in "expeditie". Ajung la Anca pe la 23:30. Dar totusi, ce facem??? E mult pea devreme. O ora parca tot am putea sta pe afara. Ne gandim sa luam seminte, tigari, suc si sa stam in fata blocului. Deodata, dintr-un colt al gentii, se aude un sunet predestinat. Ca cel al telefonelor vechi. Deschid geanta, scot telefonul. E Dan. Cica sa mergem pe Lipscani ca e ziua unui prieten. Accept fara nicio ezitare. O conving si pe Anca... Ajungem in La Historia :) Cam nasoli oamenii, tristi... Dansau si zambeau gratuit. Nu conteaza. Noi suntem impreuna, distractia vine imediat. Ca zacusca pe paine. Ne uitam la ceas: 03:15. fUCK!!!! Hai acasa! Gata. Ne luam jucariile si plecam. Ajungem acasa. Parca nu ne e somn. Hai mai bine sa stam la un pahar de vorba si... de vin si cate-o tigara. Cadem de comun acord, si asta facem si acum :)). Maine nu stiu ce va fi, cum va fi... acum e bine! :)

Atat am avut de spus... interesant sau nu... Nu stiu.. e bun de citit :0 asa de plictiseala... Gata! Ridic paharul in cinstea voastra! Nu fiti gelosi!

Inca ceva: Anca o cearta pe Minnie, a facut clatite si se mai si demachiaza si ma streseaza cu o melodie de pe Youtube pe care o are si la telefon si o aud zilnic. E ca raia... Nu mai pot scapa de ea... sa i-o sterg? :)) Da da daaaaaaaaa

Vanitatea a invins prudenta...

Gradinita de stat din Fetesti. Prima parte a actiunii se petrece in baie. Madalin, nepotelul meu, se "lupta" in cuvinte cu niste colegi. Motivele sunt diverse. Doi dintre ei mai aprigi in dracovenii, mai intai il "incatuseaza"si incaluseaza apoi il baga cu capul sub colacul de la toaleta si ii pun capacul peste cap. Distractie maxima pentru ceilalti si stanjenitoare pentru Praslea familiei noastre.
" Eram sigur, isi spune Madalin, zapacit, eram sigur! Ceva mai de cacat nu mi se putea intampla! Fleacul asta imi strica toate socotelile! Daca o sa afle iubita mea... m-am dus pe apa Sambetei... Ei cred ca m-au ciuruit... Ha!"
Ajung in clasa si Madalin incepe sa-si faca o repetitie a viitoarelor actiuni, in gand. Emotia crestea in el din ce in ce mai mult. Tremurand nervos si dornic sa se razbune le aseaza iubitilor colegi cate un somoiog de guma mestecata chiar de el pe scaune. Deodata ii trecu involuntar prin minte o alta idee bombata. Se furiseaza tiptil langa capul rautatilor si ii leaga sireturile de la adidasi de picioarele scaunelor. Se intoarce in banca lui, la fel de precaut sa nu-l "miroasa" Balaurul. Ceilalti chicotesc. Educatoarea simte ea ceva, insa lasa sa vada ce se intampla mai departe. Madalin, impreuna cu prietenul lui de "breasla" isi rup cate un pix si incep sa sufle prin ele hartii in colegii rautaciosi. Deodata, Balaurul de trezeste bombardat cu hartii in cap si in ceafa. Se intoarce spre Mada cu privirea inflacarata de taur cand zareste rosu, isi pregateste pumnii cu o iritare nervoasa vecina cu disperarea, se ridica de pe scaun ii ideea de a-i rupe fata lui Praslea si... buf... se ridica praful in tavan... Cade Balaurul si ceilalti colegii izbucnesc in ras. Asta cazuse cu scaunul, avea guma lipita pe pantaloni si parul plin de hartii cu saliva veninoasa. Rusinat de cele intamplate, Balaurul se simte fara vlaga si parca nici nu mai poate cloci niciun plan impotriva dusmanului.
Razbunare dusa la bun sfarsit. Apa murdara se desfacu, si-a inghitit victima, insa a lasat-o sa pluteasca la suprafata. Capul educatoarei incepu sa se invarteasca usor si cu oarecare energie salbatica le spune baietilor ca e nerabdatoare sa se intalneasca cu parintii lor. Si cu toate astea, Madalin se intoarce spre Balaur cu o nunanta de triumf si superioritate, stiind ca si-a asigurat cumva succesul si razbunarea.